
Activități educative și distractive pentru copii din categorii vulnerabile
Aducem zâmbete pe chipurile copiilor aflați în situații dificile
Cine suntem?

Fericire pe roți este inițiativa echipei ”Tărâmul fericirii”, care, de peste 10 ani, organizează evenimente de entertaining pentru copii.
Visul nostru a pornit de la dorința de a duce povestea jocurilor recreative și a activităților educative către copiii mai puțin norocoși.
Dacă ar fi după noi, am încadra joaca în categoria nevoilor de bază ale copiilor. Credem cu tărie în puterea activităților ludice asupra dezvoltării armonioase a celor mici. Prin joc și joacă aceștia intra într-o lume de poveste, implicându-se trup și suflet în ceea ce fac și deconectându-se de la realitatea, uneori tristă, pe care o trăiesc.
Dorim să cream legături de neinvins și suntem siguri că în timp, întalnirile cu noi vor deveni medii securizante pentru ca cei mici să își exprime, fară ezitare, emoțiile.
Zâmbetele și îmbrățisările lor sunt cele mai de preț recompense ale implicării noastre!


Misiunea și scopul asociației
Misiunea noastră este să aducem zâmbete pe chipurile copiilor aflați în situații dificile, avându-i alături pe prietenii noștri, zâne și supereroi. Suntem convinși că pentru cei mici, oportunitatea de a-și cunoaște personajele preferate și de a interacționa cu acestea, va fi o experienta de neuitat, din care vor avea multe de învățat!
Scopul nostru presupune organizarea de ateliere de educație non-formală și sesiuni de învățare prin joacă, pe diferite teme de interes, pentru copiii din categorii vulnerabile. În paralel, desfășurăm activitați ce consiliere și dezvoltare personală pentru adulții responsabili de educația celor mici. Toate acestea sunt livrate atât de specialiști în domeniul socio-educativ.
Echipa noastră
Activitățile asociației sunt livrate de specialiști în domeniul socio-educativ: entertaineri pentru copii, asistenți sociali, psihologi și consilieri pentru dezvoltare personală.
În organizarea evenimentelor noastre, ne bucurăm de sprijinul voluntarilor noștri inimoși, studenți ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială și ai
Facultății de Științe Politice,Administrative și ale Comunicării, din
cadrul UBB Cluj-Napoca, pe care îi formăm pentru interacțiunea cu cei mici.
De asemenea, ne bazăm pe implicarea oamenilor cu suflet mare din companiile care ne susțin.


În timpul evenimentelor, cu toții ne transformăm în personaje de poveste pentru a aduce un strop de magie în sufletele celor mici.
